Prima lege modernă a învăţământului românesc.

5 – 12-1864-A.I.Cuza a promulgat Legea instrucţiunii publice 

A.I.CUZA
Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice.

 La cererea Consiliului Şcolar din Iaşi, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare

 Legea şcolară a lui A.I. Cuza a făcut parte din programul de legi de înnoire a societăţii româneşti. Ea a pus instrucţia publică primară pe temelii solide, dominate de principiile obligativităţii şi gratuităţii, situând astfel ţara noastră înaintea Italiei, Franţei, Angliei sau Elveţiei. Cu o serie de modificări, ea va fi în vigoare pentru un sfert de veac.

Iată câteva dintre prevederile legii din 1864:învăţământul se împarte în public şi privat,

-învăţământul public este: primar, secundar şi superior,

-învăţământul elementar este obligatoriu şi gratuit pentru copiii de la opt la 12 ani,

învăţământul elementar cuprinde următoarele obiecte de studiu:

1. citirea

Vasile Boerescu

2. scrierea

3. catehismul

4. noţiuni de igienă

5. gramatică

6. geografie

7. istoria şi dreptul administrativ al ţării

8. aritmetică şi sistemul legal al măsurilor şi greutăţilor

      -vor putea să nu îşi înscrie copiii la şcoala publică părinţii care dovedesc că le oferă educaţie acasă sau în instituţii private,

      -niciun maistru, industriaş sau arendaş nu va primi în slujba sa un copil mai mic de 12 ani şi îl va angaja numai după ce acesta va prezenta certificatul de învăţătură.

   

  -părintele va primi avertisment de la învăţător şi apoi de la consiliul local dacă nu îşi trimite copilul la şcoală. Dacă va continua să nu îl aducă la şcoală, părintele va primi amendă de 20 de parale la oraşe şi de 10 parale la sate pentru fiecare zi lipsă. În caz de recidivă, amenda se va dubla.

      Învăţământul obligatoriu era sarcina statului în ceea ce priveşte personalul didactic, administrativ şi materialul necesar didactic şi în grija consiliilor locale pentru imobilele în care învăţau copiii şi lemnele de încălzire. 

       Principiile de bază cuprinse în lege se referă şi la obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Instrucţia era obligatorie, legea sancţionând cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. 

 

 

Director,
Prof. Maria-Adina Grivolea

Consilier educativ,
Inv. Tarcan Elena-Daniela